Amintiri dintr-o copilarie de aur

Amintiri dintr-o copilarie de aur - Osho …este o carte unică, scrisă la persoana întâi, fără măşti, fără laude, fără regrete, fără nostalgie dar cu multă iubire. Această carte, aceste „sclipiri” din această copilărie cu adevărat de aur, este doar o invitaţie, o încurajare în plus pentru noi toţi ca asemenea lui, să găsim acel spaţiu din sufletul nostru prin care să înflorim mereu şi mereu. Ce veţi găsi în interiorul acestor pagini va fi doar viaţa cu toată nebunia ei, cu toată iubirea şi cu toate râsetele ei! Dacă veţi putea citi această carte cu inima deschisă, lasând la o partea masca gravă a adultului, poate veţi surprinde şi voi „sclipiri” ale copilului vostru interior. Şi aşa puteţi începe aventura jocului interior... „Lumea este asemeni unei flori de zăpadă: dacă o apuci cu mâna, se topeşte imediat. Nu rămâne nimic, decât mâna udă. Dar dacă o priveşti, doar s-o priveşti, atunci floarea de zăpadă îşi dezvăluie frumuseţea ca oricare floare din lume. Şi acest miracol se petrece în fiecare dimineaţă, în fiecare după-amiază, în fiecare seară, douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, zi şi noapte... miracolul. Oamenii se duc să-l preamărească pe Dumnezeu în temple, în biserici, în moschei şi în sinagogi. Trebuie că lumea este plină de proşti - scuze, nu proşti, ci idioţi incurabili, oameni bolnavi de retard mintal. Trebuie să ne ducem la templu ca să-l găsim pe Dumnezeu? Nu este El prezent aici şi acum?" „Prietenia spirituală înseamnă să-ţi deschizi inima faţă de existenţă. Spontan, în anumite momente, această deschidere poate fi către un bărbat, către o femeie, către un copac, către o stea... La început nu te poţi deschide pur şi simplu către întreaga existenţă, dar cu timpul, desigur, ajungi să îmbrăţişezi cu inima totul, simultan, fără ca acea iubire să-i fie adresată nimănui. Acesta este momentul - care nu este doar un moment, dar haideţi să-l numim aşa, haideţi să renunţăm la cuvinte mari precum iluminare, starea de Buddha, conştiinţa christică şi să-l numim MOMENTUL - scris cu litere mari." „Îţi mulţumesc, Doamne. Se gândeşte la mine. Chiar dacă nu există, El totuşi se gândeşte la mine. Îl neg, iar El se gândeşte la mine. Iată măreţia lui Dumnezeu." Fragment din carte: timpul nu poate fi dat înapoi, dar mintea da. Ce risipă, să dăruieşti o minte care nu poate uita nimic unui om care nu numai că a renunţat la minte, dar îi mai şi învaţă pe alţii să renunţe la minţile lor. Dacă vorbim despre mintea mea - notaţi, despre mintea mea, nu despre mine - atunci aceasta nu e nimic mai mult decât un mecanism. „Mintea" mea este pur şi simplu o maşină de care mă folosesc, o maşină perfectă însă, de aceea spun ce risipă să dăruieşti o asemenea minte unui om care renunţă la ea. Dar ştiu că există o explicaţie: numai dacă dispui de o minte perfectă ai inteligenţa să renunţi la ea. Viaţa este plină de contradicţii. Nimic nu este rău, doar dă savoare vieţii. Nu există niciun motiv pentru ca bărbatul şi femeia să fie două fiinţe; ar putea fi ca amiba - întrebaţi-l pe Devaraj. Amiba nu este nici mascul, nici femelă, este una. Este la fel ca Muktananda, sau orice fel de idiotananda: celibatar. Dar un celibatar înzestrat cu un mod ingenios de reproducere. Ce bătaie de cap pentru toţi doctorii din lume! Reproducerea se realizează pur şi simplu prin hrănire; fiinţa respectivă devine din ce în ce mai grasă, iar la un moment dat se rupe în două. Aşa se reproduc amibele. Este cu adevărat brachmacharya, celibatul. Bărbatul şi femeia ar fi putut fi o singură fiinţă, ca amibele, dar atunci lumea nu ar mai fi avut nicio poezie, doar reproducere. Desigur, n-ar mai fi avut nici conflicte, nici cicăleală, nici certuri; dar poezia care se naşte din această opoziţie este atât de preţioasă încât merită toate conflictele şi toată cicăleala. Să ştiţi că am ascultat din nou cântecul lui Noorjahan. „Încrederea care exista între noi, poate că tu ai uitat-o, dar eu încă îmi amintesc. Cuvintele pe care mi le spuneai, poate că tu nu ţi le mai aduci aminte, dar pentru mine amintirea lor este singura care îmi dă speranţă. Dragostea care exista între noi...", „wc karar" - „acea iubire"... Karar înseamnă cu mult mai mult decâl „iubire", este un cuvânt intraductibil, presupune multă pasiune. Poate că ar trebui să îl traduc „acea pasiune", sau „acea iubire pasională". Şi „wo rah mujh mein our tujh mein thee" - „felul cum eram noi doi împreună..."