Activiştii mărunţi - Istorii de viaţă

Activiştii mărunţi - Istorii de viaţă

Publicate la cele mai prestigioase edituri din ţară, cărţile lui Zoltán Rostás, mustind de viaţă captivantă şi abordând teme pe cât de insolite pe atât de familiare, se citesc cu sufletul la gură.
Specialist în istorie orală, sociolog, profesorul Zoltán Rostás ar fi putut rămâne un personaj cunoscut doar în mediile universitare, printre studenţii şi confraţii săi. Imaginaţia, disponibilitatea, interesul pentru fiinţa umană şi arta de a pune întrebări fără a agresa, transmisă studenţilor lui, fac din el un romancier, adevărat autor al unei condiţii umane româneşti postcomuniste. După ce i-a învăţat pe studenţi cum să realizeze interviuri deschise şi să înregistreze istorii de viaţă ale căpşunarilor, babysiterelor, mecanicilor, hoţilor de buzunare şi chiar ale unor gigolo, în cartea publicată anul trecut de Curtea Veche Tur-retur, convorbiri despre munca în străinătate (vol. I şi II), numită de critică un Decameron, el ne oferă acum o pasionantă incursiune în sufletele şi minţile micilor slujbaşi ai regimului comunist: primari de comune, secretari, directori, cei care au scris lozincile, au fost „umplutura la congrese, ca să nu vadă tovarăşu scaune goale“, s-au bucurat de bufetul mai bogat decât prăvălia din satul sau de pe şantierul unde-şi desfăşurau activitatea.
Despre cartea de faţă este suficient să spunem că nu există altele cu subiect asemănător. Nimeni nu s-a gândit după revoluţie să-i facă să vorbească liber, fără inhibiţii şi fără culpabilizări, să afle cum au gândit şi cum gândesc azi, pe aceia care au fost „sarea pământului“ pentru regimul comunist: activiştii mărunţi.
Doina Jela

Am avut o viaţă frumoasă, cu bune şi cu rele (puţin melancolic.) Am trecut împreună prin momentele dificile pe care le-au trăit toţi românii. Îmi amintesc de cutremurul din ’77, când încă mai lucram la Miliţie. Când a început să se zguduie pământul, mă aflam acasă, cu soţia şi cu fiica cea mare, discutam un film bulgăresc. Pisicul începuse să se agite cu o oră înainte de cutremur, făcea tumbe şi nu se mai potolea. Elena, pe atunci taximetristă, nu era acasă, nici Zoia, care se afla la un spectacol la o casă de cultură, cu ocazia Zilei Femeii. Eram foarte frământat, nu ştiam ce e cu ele, dar a trebuit să plec. Mi-am lăsat soţia şi fiica în faţa blocului şi m-am dus să văd ce se întâmplă la unitate, unde aveam răspunderi multe. M-am întors a doua zi acasă, unde, din fericire, totul era bine. A fost un moment de panică pe care nu mi-aş dori să-l
retrăiesc.
Ion Alecu, activist UTM

- A fost eficientă sau nu alfabetizarea?
- Au învăţat oamenii, domnule, au învăţat. Nu neapărat… eu am avut nenumărate discuţii şi chiar mai târziu. Un copil, se zicea: „Dom’le, copilu’ ăsta degeaba-l trimiţi la şcoală, că tot nu-nvaţă“, „Bă, nu-nvaţă, treci-l şi până la clasa a opta tot o să ştie să citească şi să se iscălească, dom’le. Atât să ştie“. Ei bine, în perioada anilor ’47, ’48, ’49 am învăţat de ordinu’ sutelor de oameni care să citească primele… ce să spun… alfabetu’. Aşa, să citească şi să se iscălească. Să ştie să… să scrie ceva. E, unii dintre ei au ajuns să urmeze cursuri superioare. Unii dintre ei, din analfabeţii ăia.
B. T., instructor CC al PCR

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie