A avea sau a fi - Erich Fromm

Preț: 29,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
ISBN: 973-707-717-2
Editura:
Anul publicării: 2013
Pagini: 264
Format: 13x20

Alertă stoc

*
?
Completați adresa dumneavoastră de e-mail
*
?
Codul de siguranță, necesar pentru a face distincție între oameni și programele informatice automate care răspândesc spam

DESCRIERE

intr-o lume care nu mai crede nici în fericirea prin consum şi nici în binefacerile concurenţei egoiste şi ale progresului nelimitat, A avea sau a fi? este un manifest pentru o nouă ordine psihologică şi socio-economică.


Fromm urmăreşte istoria şi efectele a două moduri fundamentale de a exista: cel bazat pe avere, putere şi agresivitate, respectiv cel motivat de dragoste, dăruire şi spontaneitate.

Soluţiile ieşirii din starea de depresie şi dezumanizare birocratică sunt articulate într-un program socio-economic temerar, care merge de la iniţiativele individuale ale „consumului sănătos" şi ale intensificării trăirilor spirituale până la măsuri globale în favoarea unei democraţii participative, a unui management umanist şi a diminuării inechităţilor flagrante.

Punând laolaltă argumente psihanalitice şi marxiste cu revelaţii din mistica medievală şi cu subtile analize macroeconomice, şi ţintind deopotrivă excesele capitalismului şi socialismului, A avea sau a fi? este o sinteză surprinzător de actuală.

……


Consumatorul este veşnicul sugar ce plânge după biberonul cu lapte. A consuma reprezintă o formă de „a avea", probabil forma cea mai importantă.

Consumul alină neliniştea, întrucât ceea ce ai nu-ţi poate fi luat; dar el te îndeamnă să consumi şi mai mult, pentru că ceea ce ai consumat anterior nu-ţi mai oferă satisfacţie. Erich Fromm

Consumul sănătos poate avea loc doar dacă din ce în ce mai mulţi oameni doresc să-şi schimbe modelele de consum şi stilurile de viaţă.

Oamenii îşi vor da seama că un consum exagerat dă naştere la pasivitate; că nevoia de viteză şi noutate reflectă neliniştea interioară, fuga omului de el însuşi. E. Fromm


Erich Fromm (1900—), sociolog şi psihanalist, a făcut parte din Scoala de la Frankfurt, iar în 1933 a emigrat în SUA. A mai fost tradus în limba română cu titlurile Arta de a iubi, Frica de libertate şi Buddhism şi psihanaliză.


CUPRINS:

Cuvânt-înainte
Introducere: Marea Promisiune, eşecul ei şi noile alternative

PARTEA ÎNTÂI
Înţelegerea diferenţelor dintre a avea şi a fi

I. O primă privire
II. A avea şi a fi în experienţele cotidiene
III. A avea şi a fi în Vechiul şi Noul Testament şi în scrierile lui Meister Eckhart

PARTEA A DOUA
Analiza diferenţelor fundamentale dintre cele două moduri de existenţă

IV. În ce consta modul de existenţă bazat pe a avea?
V. În ce consta modul de existenţă bazat pe a fi?
VI. Alte aspecte ale modurilor de existenţă bazate pe a avea şi a fi

PARTEA A TREIA
Omul nou şi noua societate

VII. Religie, caracter şi societate
VIII. Condiţii pentru schimbarea umană şi caracteristicile Omului nou
IX. Trăsăturile noii societăţi

Bibliografie

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0349 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

X

Confidențialitatea dvs.

Procesăm datele dvs. cu scopul de a vă oferi posibilitatea să comandați produsele noastre online, precum și pentru a vă oferi conținut care să fie adaptat la interesele și nevoile dvs. Analizăm aceste date pentru a obține informații cu privire la comportamentul și interesele vizitatorilor noștri. Împărtășim aceste informații partenerilor noștri pe baza consimțământului și/sau a interesului legitim. Mai jos vă puteți exercita, la nivel de partener, dreptul de a consimți sau de vă opune unui interes legimit pe baza unui scop specific.

Module cookie strict necesare

Aceste fișiere sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului online (pentru plasarea comenzilor online, autenficare în cont, salvarea/procesarea opțiunilor dvs cu privire la modulele de tip cookie, etc.). Acestea nu necesită acordul dvs. pentru plasare/accesare și nu pot fi dezactivate (decât dacă nu țineți meapărat să intrați în setările browser-ului dvs și să le dezactivați de acolo, având ca rezultat negativ întreruperea funcționării normale a site-ului).