... Conştient de riscul ca demersul de istorie orală să aducă în atenţie informaţii mai degrabă cu valoare anecdotică decât utile analitic, Matei Gheboianu a urmărit prin întrebările sale să obţină răspunsuri relevante atât pentru politica de conţinut a publicaţiilor studiate, cât şi pentru dimensiunea economică a funcţionării acestor publicaţii şi pentru evidenţierea mutaţiilor de mentalităţi şi din activitatea concretă a redacţiilor. În fine, dar nu în cele din urmă, el a realizat o analiză de conţinut a publicaţiilor selectate pentru studiile de caz – „Adevărul”, „România liberă”, „Expres”, „Academia Caţavencu”, „Dreptatea”, „Prahova”, „Gazeta sporturilor” şi „Evenimentul zilei” - alegând în mod judicios săptămâni tipice, la intervale de 6 luni, care i-au îngăduit măsurarea riguroasă a unora dintre mutaţiile înregistrate de aceste publicaţii. Pe această bază informaţională şi analitică solidă, lucrarea aduce cunoştinţe noi cu privire la modul de compunere a redacţiilor şi la procesul de privatizare a organelor de presă, precum şi în legătură cu modul în care publicaţiile studiate au reflectat preocupările societăţii româneşti din primii ani ai tranziţiei post-comuniste. Pe de altă parte, datorită modului inteligent în care echilibrează demersul analitic cu prezentarea concretului istoric bazat pe informaţia obţinută din interviurile structurate cu personalităţi care au avut un rol definitor în constituirea presei libere din România post-comunistă, cartea lui Matei Gheboianu se citeşte pe nerăsuflate şi stimulează curiozitatea pentru lecturi ulterioare. Ea este astfel în acelaşi timp certificatul de maturitate profesională a unui tânăr istoric în afirmare, cât şi o mostră a felului în care un demers inteligent de istorie recentă îmbogăţeşte cunoaşterea şi deschide mintea spre o mai bună înţelegere a trecutului şi a prezentului.

Prof. dr. Bogdan Murgescu

***

  Într-o societate avidă şi dependentă de informaţie, mass-media reprezintă un domeniu de referinţă, şi în continuă schimbare. „Instrument privilegiat al totalitarismului, instituţie/actor al schimbărilor sociale şi politice, instrument de legitimare/accedere în spaţiul public, producător şi obiect de discurs, presa constituie una dintre «oglinzile» metamorfozei sociale a României de după decembrie 1989.“ Spre deosebire de zilele noastre, în care mijloacele de informaţie s-au diversificat, iar accesul a devenit unul facil, în perioada comunistă sistemul reprezentat de televiziune, radio şi publicaţiile scrise reflectau linia Partidului Comunist Român, fiind supuse unui control riguros din partea statului.

  Lucrarea 1989-1992. Presa liberă!? are ca temă analiza mass-mediei româneşti în perioada de tranziţie de la comunism la democraţie, având ca obiectiv realizarea unei radiografii a evoluţiei presei. Aceasta este bazată pe teza de doctorat susţinută în anul 2012 cu titlul: Presa în România post-comunistă 1989-1992. În realizarea scopului precizat, voi porni de la demantelarea caracteristicii principale a presei comuniste şi anume, multiplicitatea formelor de control. Am constatat, pentru perioada comunistă, cinci forme de control exercitat de către stat asupra acestui domeniu:

  Prima formă se manifestă prin proprietatea socialistă asupra mass-media, odată cu impunerea regimului comunist, proprietatea asupra acesteia devenind un mijloc prin care statul îşi exercită controlul. Astfel, printre proprietarii mass-media, o poziţie dominantă a ocupat-o partidul, atât la nivel naţional, cât şi regional sau judeţean, alături de întreprinderi, instituţii centrale şi locale, diverse fronturi şi organizaţii. Al doilea palier al controlului proprietăţii este reflectat, la nivel economic, de controlul statului asupra activităţilor acestor „întreprinderi“ de mass-media.

  A doua formă de control s-a manifestat asupra input-urilor, un palier al acestor intrări referindu-se la accesul mass-mediei la informaţie. În această direcţie s-a remarcat limitarea acesteia prin intermediul diverselor instituţii (un rol important revenindu-i agenţiei de presă Agerpres).

  O altă formă este controlul asupra personalului. Jurnaliştii angajaţi în mass-media erau, de regulă, atent selectaţi, iar în cazul publicaţiilor considerate având grad ideologic ridicat, aceştia erau minuţios verificaţi şi participau la diverse cursuri de reciclare, prin care erau obligaţi să-şi însuşească ideologia comunistă.

  Urma apoi controlul asupra conţinuturilor, aceasta realizându-se printr-o cenzură impusă la nivel editorial. Un prim nivel este reprezentat de autocenzura fiecărui jurnalist, urmat de o cenzură realizată la nivelul redacţiei. La nivel central, presa era controlată de către Secţia de Presă, ce îşi desfăşura activitatea pe lângă Comitetul Central al PCR.

  Nu în ultimul rând, se realiza un control asupra distribuţiei, reflectat prin împiedicarea accesului populaţiei la diverse ediţii, care nu respectau linia partidului. De asemenea, exista şi obligativitatea abonării la anumite publicaţii considerate de importanţă ideologică, cel mai cunoscut caz fiind cel al ziarului Scînteia.

  Încheierea revoluţiei din decembrie 1989 reprezintă un prilej de analiză a transformărilor la care aceste forme de control au fost supuse. Din punct de vedere a proprietăţii, presa a cunoscut o nouă formă de manifestare: proprietatea privată. Majoritatea publicaţiilor, care aparţineau diverselor forme ale statului şi partidului au continuat să funcţioneze, aflându-se în proprietatea noii „orânduiri“. Treptat, acestea au trecut în proprietate privată. Un punct important al lucrării este reprezentat de analiza modalităţilor prin care publicaţiile au parcurs acest drum, atât din punct de vedere legal, economic, cât şi al implicaţiilor reprezentanţilor puterii nou-create. În direcţia evidenţierii modului de privatizare ne vor fi de un real ajutor cele două studii de caz: cel al cotidienelor Adevărul şi România Liberă. Pe lângă acestea, voi analiza şi apariţia noilor publicaţii, din punct de vedere al proprietăţii, urmărind procesul de creare al noilor entităţi – sub aspect juridic, al asocierii capitalului, cât şi al „acumulării sălbatice a capitalului“.

  Din punct de vedere al intrărilor informaţionale, presa postdecembristă a beneficiat de acces la informaţiile puse la dispoziţie de diverse agenţii de presă internaţionale, iar într-o primă etapă mecanismul obţinerii informaţiilor cu caracter naţional a întâmpinat o serie de dificultăţi.

  Depăşind momentul decembrie 1989, membrii acestei bresle profesionale au înregistrat o creştere, în paginile următoare analizând această transformare, atât din punct de vedere numeric, dar şi calitativ, încercând să observ dacă aceste schimbări au determinat o îmbunătăţire a nivelului profesional existent în presa scrisă a României. În acelaşi timp, voi urmări procesul de formare al asociaţiilor profesionale şi rolul jucat de acestea în dialog cu instituţiile statului. Pentru o mai bună înţelegere a acestui subiect, voi prezenta aceste schimbări în studiul de caz, care va evidenţia activităţile Societăţii Ziariştilor din România.

Matei Gheboianu

Autor: Matei Gheboianu